De ce obiectul analizei îl constituie părul şi nu sângele?
Părul reprezintă unul dintre ţesuturile cele mai active din punct de vedere metabolic, oferind informaţii constante despre activitatea metabolică a organismului. Nivelul elementelor din păr corespunde nivelului acestora în ţesuturile interne, însă concentraţia lor este mult mai ridicată în comparaţie cu concentraţia din sânge sau din serul sanguin, astfel încât este mai uşor de stabilit. Analiza sângelui şi a serului nu reflectă starea actuală a concentraţiei elementelor din organism, datorită mecanismelor care reglează nivelul acestora (mecanisme homeostatice). Surplusul înmagazinat al elementelor din organism este adeseori nedepistat în sânge datorită deplasării acestora din sânge spre ţesuturi.
